Salt la continut
Logo yes.nindos.eu

Final proiect YES for Entrepreneurial Youth NGOs, YES for Millennials Changers

Proiectul ”YES for Entrepreneurial Youth NGOs, YES for Millennials Changers” este un proiect transnațional, implementat în parteneriat, de către 3 organizații: Asociația Consultanților și Experților în Economie Socială (România), bbw gGmbH (Germania) și Centro Superior de Formacion EUROPA SUR (Spania). Proiectul a început la data de 01.09.2015 și se finalizează la data de 31 octombrie 2016. El a fost implementat cu suport financiar din partea Uniunii Europene, prin intermediul Programului Erasmus+, Parteneriate Strategice pentru Tineret.

Scopul acestui proiect a fost acela de a stimula schimbul de bune practici și experiențe relevante, pentru dezvoltarea unor contexte de învățare moderne, bazate pe acțiune, destinate profesioniștilor/lucrătorilor de tineret din organizațiile neguvernamentale de tineret și /sau din organizațiile neguvernamentale, care au programe pentru tineri. Învățarea a fost focalizată pe antreprenoriat social/afaceri sociale, astfel încât aceste organizații să obțină sustenabilitate pe termen lung.

Proiectul s-a axat pe 3 obiective specifice:

O1 – Stimularea dezvoltării profesionale a 30 de experți ai organizațiilor de tineret din Romania, Spania și Germania, prin ateliere de lucru practice și prin module de învățare e-learning.

O2 – Dezvoltarea unui mod proactiv și inovativ de învățare și implicare a tinerilor voluntari într-o organizație neguvernametală ”antreprenorială”, denumit LIVE Laboratory; elaborarea unei metodologii de lucru pentru acest Lab.

O3 – Întărirea cooperării dintre organizațiile de tineret și autoritățile publice, prin intermediul unei rețele transnaționale, capabile să stimuleze inițiativele de antreprenoriat social.

Activitățile proiectului au fost diverse: ateliere de lucru cu tema – ”Este organizația voastră pregătită pentru antreprenoriat social? Poate deveni o organizație antreprenorială?”; realizarea unui Portofoliu Virtual, care conține 8 module e-learning; elaborarea unei metodologii LIVE Laboratory; crearea unei rețele transnaționale, cu cel puțin 25 de actori ”instituționali”, din cele 3 țări, precum și din Europa.

Principale rezultate – resurse ale acestui proiect pot fi accesate gratuit, pe platforma YES, aici:

http://trainingplatform.yes.ace-economiesociala.ro/login/index.php

Data: 28 septembrie, 2016
vizualizări: 21.471
Arhiva
Ultimele articole
Proiectul a început la data de 01.09.2015 și se finalizează la data de 31 octombrie 2016. El a fost implementat cu suport financiar din partea Uniunii Europene, prin intermediul Programului Erasmus+, Parteneriate Strategice pentru Tineret.
Distribuie
Asociația Consultanților și Experților în Economie Socială România (ACE-ES Romania) organizeaza seminarul LIVE Lab Methodology, în data de 28 septembrie 2016, în intervalul orar 17.00-19.15.
Distribuie
Orice organizație/persoană interesată poate avea acces gratuit la aceste resurse de dezvoltare organizațională., prin crearea unui cont pe platformă
Distribuie
Newsletter nr. 2
1 iunie, 2016
Distribuie
Metodologie LIVE Lab
23 aprilie, 2016
Metodologia descrie un mod proactiv de implicare, motivare și stimulare a voluntarilor pentru ca aceștia să lucreze ÎMPREUNĂ cu organizația pentru care voluntariază, pentru a dezvolta afaceri sociale.